Home » Descopera in Romania » Cetatea teutonilor din Feldioara, reconstruită de la zero. Cât a costat şi de când va putea fi vizitată

Cetatea teutonilor din Feldioara, reconstruită de la zero. Cât a costat şi de când va putea fi vizitată

Cetatea teutonilor din Feldioara, reconstruită de la zero. Cât a costat şi de când va putea fi vizitată
Publicat: 01.08.2017
Demarate în anul 2013, lucrările de reconstrucţie a Cetăţii Feldioara din judeţul Braşov au fost recepţionate, aceasta fiind, practic, a doua cetate reconstruită în judeţ, după cea din Rupea, care a reintrat în circuitul turistic din anul 2014.

Cetatea Feldioara, ridicată în judeţul Braşov în secolul al XIII-lea de teutoni, a fost reconstruită aproape de la zero, după o investiţie de 12 milioane de lei. Până în luna septembrie, noua fortăreaţă va putea fi admirată doar din exterior, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Din fortăreaţa care a fost ridicată pe vremea teutonilor în secolul al XIII-lea mai rămăseseră în picioare doar trei ziduri – şi acestea degradate – astfel că edificul a fost refăcut aproape de la zero.

Mircea Gherghe, responsabilul de lucrări din partea Consiliului Judeţean Braşov, finanţatorul proiectului, a declarat, corespodnentului MEDIAFAX, că cetatea a fost restaurată după imaginea pe care o avea în secolul al XVIII-lea, proiectul derulându-se cu avizul Ministerului Culturii.

„În acea perioadă, zidurile cetăţii erau tencuite şi am ales să le tencuim tocmai pentru a se păstra cât mai bine. Nu am inventat nimic faţă de imaginile şi documentele istorice. În ceea ce priveşte construcţiile de lemn care sunt peste ziduri, acestea s-au făcut după modelul istoric al vremii, deoarece nu au mai existat date despre structurile existente la această cetate. Pentru reconstrucţia şi renovarea zidurilor nu s-au folosit decât mortare de var şi piatră. Nu am folosit cimentul decât la subzidirea consolidării fundaţiei”, a explicat Mircea Gherghe.

Investiţia a fost de 12.379.295,67 lei, bani care au venit din partea bugetului Consiliului Judeţean Braşov.

„Valoarea estimată iniţial a fost de 23 de milioane de lei, iar licitaţia a fost adjudecată la suma de 15.362.951,61 lei. Astfel s-a realizat o economie la bugetul judeţean de peste 3 milioane de lei. Acum, la finele lucrărilor, Cetatea Feldioara devine un important punct de reper pe harta turistică şi culturală a judeţului. Orice obiectiv turistic este important pentru judeţ, dar şi pentru localitate în care se găseşte. Este şi cazul Cetăţii Feldioara”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, care aşteaptă, acum, o creştere a turismului în zonă.

Deşi lucrările au fost finalizate, obiectivul îşi va deschide porţile abia în luna septembrie, după ce vor fi amenajate spaţiile muzeale, dar şi zona de intrare către monument, primarul Feldioarei, Sorin Taus spunând că turiştii pot admira, deocamdată, cetatea doar pe exterior.

„Pe şantierele arheologice care au fost au fost descoperite o serie de obiecte, astfel că în spaţiile muzeale create vor fi aduse aceste exponate”, a explicat primarul.

Practic, la reconstrucţia cetăţii construite în secolul XIII de teotoni, lucrările au demarat în 2013 cu o cercetare arheologică aprofundată a întregului sit istoric realizată sub coordonarea arheologului Daniela Marcu-Istrate. Descoperirile arheologice au evidenţiat că dealul cetăţii a fost locuit cu mii de ani în urmă, fiind scoase la lumină artefacte surprinzător de bine conservate din perioadele neolitică (cultura Cucuteni), geto-dacică şi medievală.

Cetatea are patru turnuri, în cele patru puncte cardinale, un zid de incintă, dar şi zidurile ce marchează vechea capelă existentă de pe vremea când aici a existat o Mănăstire Cisterciană.

Pe partea de Nord se poate observa şi zidul teuton, dar şi o fântână care a fost scoasă la suprafaţă pe ultima sută de metri a săpăturilor, despre amplasamentul acesteia neexistând amănunte.

„Acest proiect a fost o provocare în ceea ce priveşte materialele de construcţie, fiindcă nu puteam folosi orice. De asemenea, cu ajutorul arhitecţilor am încercat să nu inventăm elemente ale acestei contrucţii, ci să păstrăm imaginea istorică a acestei cetăţi. Tocmai ca să se facă diferenţa între ceea ce a existat şi ceea ce am adăugat noi pentru protecţia zidurilor cetăţii, construcţii care sunt însă în conformitate cu specificul istoric, a fost creat din structură de lemn. Cea mai mare dificultate pe care am întâmpinat-o a fost însă lipsa personalului specializat, astfel că am avut o fluctuaţie destul de mare pe şantier”, a precizat Alexandru Stoica, reprezentantul constructorului.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat dintr-o expoziție?
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat dintr-o expoziție?
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai dispuși să slăbească
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai dispuși să slăbească
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, nici nedreaptă”
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, ...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin